cum să citesti mai multe carti
Cum să citești mai multe cărți?
January 22, 2018
de ce este romania astfel
De ce este România astfel?
January 24, 2018
arta retelelor sociale

Când lucrezi în social media, știi că lucrurile se întâmplă pe repede-înainte. Fiecare rețea socială mai nouă sau mai veche se schimbă în fiecare zi. Sau, așa cum spun dezvoltatorii lor, serviciile rețelelor sociale sunt îmbunătățite constant, pentru a se plia pe nevoile consumatorilor și pe puterea tehnologiei.  Ca practician în social media, trebuie să asimilezi tot și să treci toate informațiile prin propriul filtru. Practic, înveți tot ce se poate și adaptezi practicile la ceea ce ai tu nevoie.

Din multitudinea de articole și studii din social media, Guy Kawasaki și Peg Fitzpatrick au comasat totul într-o singură carte, pe care au numit-o generic Arta rețelelor socialeSfaturi pentru utilizatori experimentați. Aș adăuga eu nu doar pentru cei experimentați, pentru că unele dintre informații chiar sunt de nivel basic în social media. Sau de bun simț!

Dar, așa cum spun chiar autorii, cartea reprezintă o serie de ponturi, trucuri și descoperiri pe baza experienței lor în social media. Totodată, ei îndeamnă cititorii să considere cartea un fel de schimb de experiențe, pentru că fiecare practician folosește metode și unelte diferite, în funcție de nevoile clienților săi. De exemplu, eu nu am fost niciodată de acord cu articolele de genul „Când e cel mai bine să postezi în social media”, pentru că nu se aplică la fel pe fiecare nișă. O postare pe nișa Parenting pe Facebook are un cu totul alt impact față de o postare pe nișa Business fix la aceeași oră. Ceea ce trebuie să facă fiecare practician de social media este să încerce și să vadă ce se potrivește fiecărei nișe în parte, fiecărui client în parte.

Chiar dacă Kawasaki și Fitzpatrick dau niște ponturi și niște unelte foarte utile în cartea lor, nu îți oferă nimeni garanția că vor funcționa toate și pentru tine. Și asta pentru că nu există rețete universal valabile pentru succesul în social media, cu excepția câtorva principii generale de bază și de bun simț. Ideea e să le afli pe toate, să le încerci, să le triezi și să le aplici experimental.

Unele dintre informațiile din carte le știam deja, dar mi-au prins tare bine ca reamintire. Pe altele le-am învățat acum și le încerc la rândul meu, acolo unde simt că este nevoie de ele. Oricât de mare sau de mică este rata de informații noi versus informații deja-știute, cartea este de folos oricărui om care lucrează în social media, indiferent de nivel. Începătorii au nevoie să afle aceste informații, iar seniorii știu deja să aprecieze schimbul de idei și de conținut.

Ce conține mai exact cartea? Ei bine, sfaturi despre optimizarea profilurilor din social media, moduri de a gestiona conținutul online, metode de a livra conținut relevant și valoros, idei de comunicare corectă cu utilizatorii, legătura dintre blogging și social media, resurse pentru promovarea evenimentelor în mediul online, cum să folosești corect rețelele sociale și ce greșeli să nu faci în social media.

Chiar dacă e apărută în 2014 în Statele Unite, cartea încă își păstrează actualitatea, pentru că majoritatea principiilor și resurselor sunt încă valabile și extrem de utile. Așa că, dacă vrei să afli și tu care e Arta rețelelor sociale direct de la profesioniștii Guy Kawasaki și Peg Fitzpatrick, ia-ți exemplarul de pe site-ul Editurii Publica, acolo unde găsești o mulțime de titluri atractive din social media și online!

Foto: blog.snobmonkey.com

Distribuie-l, să audă toată lumea!
Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie veselă care își trăiește viața cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR. Pe scurt, sunt Story Tailor și cos povești. Exact, creez conținut!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.