citi
Cum îmi puteți citi mai ușor articolele de pe blog
March 7, 2017
bloguri
10 bloguri din România pe care le citesc
March 9, 2017

Cam multă durere într-o singură viață de femeie

durere

Citisem mai multe păreri despre cartea Durere și majoritatea erau extrem de pozitive. Chiar și Zeruya Shalev, autoarea cărții, este o scriitoare extrem de apreciată, de premiată și de tradusă în mai multe limbi. Așa că am luat această carte cu multe așteptări. Foarte multe așteptări. Eram ferm convinsă că am în mână o carte bună, genul de carte care mă va ține cu sufletul la gură.

Însă, nu a fost deloc așa! Am citit-o greu și nu mi-a plăcut mai deloc. Motivele pot fi mai multe:

– Am citit-o imediat după Drumul spre libertate, carte care m-a marcat profund și la care mi-a rămas mintea și acum;
– Nu mi-a plăcut stilul de scris al lui Zeruya Shalev, cu 15 rânduri de carte fără punct în mod repetat;
– Nu mi-a plăcut personajul principal, femeia care își face mult prea multe griji și are mult prea multe gânduri negative pentru gustul meu;
– Nu e o poveste care chiar să te prindă și să te dea pe spate, cel puțin nu pe mine.

Iris este eroina cărții Durere, o femeie peste 40 de ani, care în urmă cu zece ani a fost victima unui atentat terorist și care a rămas cu răni adânci, atât fizice, cât și psihice. Iris este mama a doi copii trecuți deja de adolescență, iar fiica sa îi dă reale bătăi de cap. Iris nu stă prea bine nici la capitolul mariaj, bănuindu-și soțul de infidelitate și aducându-i în mod constant reproșuri pentru tot ceea ce face.

Adevărata sa durere vine de fapt din copilărie și, ulterior, din tinerețe, atunci când și-a pierdut tatăl, apoi a fost părăsită de către marea sa iubire. După 30 de ani îl reîntâlnește pe Eitan, cel care i-a provocat atâta durere și cel din cauza căruia nu a mai putut să iubească un alt bărbat, nici măcar pe actualul său soț. Eitan este chiar șeful clinicii unde se tratează Iris de durere, însă, surpriza adevărată vine din faptul că el vrea să își petreacă restul vieții alături de ea, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat până atunci sau ca și cum Iris nu ar fi căsătorită cu doi copii.

Cu cine va rămâne până la urmă Iris și cum se termină cartea, aflați dacă citiți și voi Durere a lui Zeruya Shalev. O găsiți pe Libris.ro, de unde o puteți lua cu transport gratuit!

Foto: bbc.com

Distribuie-l, să audă toată lumea!
Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie veselă care își trăiește viața cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR. Pe scurt, sunt Story Tailor și cos povești. Exact, creez conținut!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *