A fost odată o tânără care visa să lucreze în PR

Când eram prin clasa a Xll-a, adică acum o mie de ani, mă uitam la colegii mei care știau foarte bine la ce facultate vor merge și ce meserie vor avea. Nu doar că se hotărâseră atunci, în perioada liceului, dar cel puțin unii dintre ei își urmau visul dintotdeauna de a deveni avocat, procuror, medic sau profesor. Și mai eram eu, care aveam impresia că nu s-a creat încă facultatea potrivită pentru mine. Habar nu aveam ce urma să fac după liceu și mă îngrozea ideea de a da la o facultate la întâmplare, doar de dragul de a urma un tipar.

Întâmplarea a făcut să fiu „târâtă” de către o colegă de clasă la târgul de oferte organizat de Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. (Mulțumesc, Diana!) Acolo am aflat că tocmai se înființase secția de Comunicare Socială și Relații Publice, în cadrul Facultății de Filosofie. Când am auzit de Relații Publice la Iași, mi-au sclipit ochii ca bling-bling-urile lui Jay-Z și am știut că asta voi face! Ce-i drept, visam pe atunci să am parte de viața activă a Samanthei din „Totul despre sex” (partea cu PR-ul, nu cu sexul!). Așa că am dat la facultate și uite așa, după patru ani, am făcut parte din prima generație de PR de la Iași.

Am avut marele privilegiu de a lucra în domeniu încă din primul an de facultate și nu m-am oprit niciodată din activitatea de PR. Am combinat încă de la început jobul cu activitatea de voluntar, angajarea cu freelancingul și apoi antreprenoriatul, pentru că am vrut să învăț și să asimilez tot ce se poate din industrie. La ceva vreme după ce am terminat facultatea, m-am întors acolo în calitate de lector asociat și am împărtășit studenților câte ceva din tainele PR-ului, timp de câțiva ani. Mă gândesc serios să revin la un moment dat la catedră și să aduc cu mine alți și alți oameni de comunicare și PR. De câțiva ani buni am firma mea de PR și de 15 ani cred în continuare că am cea mai frumoasă meserie din lume!

A fost odată o fată care visa la o carte de aur în PR

Ca orice om de comunicare întreg la minte și mereu informat, urmăresc dintotdeauna, printre altele, activitatea PR România. Când am văzut anunțul postat de Dana Oancea cum că urmează să lanseze cartea The Golden Book of Romanian Public Relations, am zis că trebuie să o am și eu. Am pierdut la mustață lansarea, pentru că am ajuns fix în acea seară de la Iași la București, dar m-am dus frumos a doua zi la Cărturești și mi-am procurat un exemplar.

Cum e? Pot spune că este extrem de bine coordonat de Dana, care a adunat, atât creativ cât și profesionist, experiența a 15 ani de industrie, peste 30 de specialiști din breaslă, aproape 100 de studii de caz din PR, totul în aproape 500 de pagini A4. Volumul „it`s a must”! Nu pentru că ar fi vreun manual cu reguli, definiții și termeni din PR pe care trebuie să îi stăpânești. Din contră, specialiștii au renunțat la limbajul de lemn pe care, din păcate, încă îl găsim în unele cărți de PR, și s-au lansat în discuții libere, cu exemple din propria experiență. Ai șansa de a citi părerile acestor profesioniști… altfel. E ca și cum ai sta de vorbă cu fiecare dintre ei la o cafea, lucru care e destul de greu de realizat în mod normal, dacă stai să te gândești!

Cartea e împărțită în 18 capitole, care ating diferite ramuri ale PR-ului, explicate chiar de oamenii cu experiență pe nișa lor. Evident, de unele capitole vei fi mai atașat, pe altele le vei parcurge mai rapid, în funcție de activitățile tale și ramura în care lucrezi. La fel, îți vor plăcea mai mult textele unor specialiști față de altele, nu pentru că nu toți ar fi minunați, ci pentru că e firesc să ai afinități, chiar și când vine vorba de viața profesională. Și cred că știe toată lumea deja cât de mult îl iubesc, îl admir și îl respect pe Victor Kapra, de exemplu! Nu era normal să-i fi devorat capitolul cu zâmbetul pe buze, mai ales că sunt de acord cu tot ce spune el acolo? Stați liniștiți! Nu sunt singura care îl admiră atât de mult pe Victor Kapra! Chiar și Tudor Dăescu scrie în capitolul lui cât de mult îl admiră și câte lucruri a învățat de la Victor.

Dar hai să vă spun și despre ceilalți profesioniști, pentru că sunt aproape 40 de oameni care și-au scris experiențele în această carte! Și pentru că merită toți nu doar amintiți aici, ci și felicitați pentru implicarea în creșterea atât de frumoasă a PR-ului în România, iată lista „de aur” a specialiștilor care au pus umărul la The Golden Book of Romanian Public Relations!

Au fost odată și vor mai fi profesioniști de aur în PR

Cine dă startul? Dana Oancea, bineînțeles, Președintele Forum for International Communications, urmându-i îndeaproape celebrul James E. Grunig și Aneta Bogdan.

Prima felie de PR pe pâine e asigurată de partea de Comunicare corporatistă, acoperită de Cristina Hanganu, Director Comunicare & CSR LIDL România, Diana Klusch, Corporate Affairs and Commnications Expert, Corina Vasile, Director Comunicare și Relații Publice Raiffeisen Bank.

Mergem mai departe la Comunicarea de brand, unde și-au adus contribuția Paul-Ioan Kasprovschi, Senior Consultant Strategy & Branding Graffiti PR, Gabriela Lungu, Integrated Creative Leader, Ioana Mănoiu, Managing Partner GMP PR (Ioana, mi-a mers la suflet articolul tău!), Oana Bulexa, Managing Director MSLGROUP The Practice.

Nu se putea să nu atingem și Comunicarea de criză, unde avem de învățat de la minunata Crenguța Roșu, Managing Partner DC Communication, dar și de la Cristina Popescu, Director Comunicare Danone Europa de Est, Octav Ștefan, PR Manager SmartPoint, Ana-Maria Diceanu, Senior Partner, Head of Crisis Department GMP PR.

De la crize trecem la Digital PR și ascultăm cuminți ce au de spus Marshall Manson, CEO Ogilvy PR UK, Victor Kapra, Online & Social Media Consultant (știți deja, nu mai zic nimic!), Cătălina Ciorei, Digital Strategy & New Business Director Tribal Worldwide Romania, Ana Sișu, PR Director Ogilvy & Mather.

Gata-gata, povestim și despre social media, că doar nu se poate astăzi fără rețelele de socializare, nu? Aici îi avem pe Răzvan Năstase, Account Director Free Communication, Cătălin Teniță, Managing Partner Treeworks/Zelist, Monica Jitariuc, Managing Partner MSLGROUP The Practice, Irina Roncea, Deputy Managing Director Golin.

Hai să vedem ce se întâmplă și în interiorul organizațiilor, acolo unde aflăm cum stă treaba cu Comunicarea internă direct de la Magda Bunea, Nestworker, Coach, Senior Partner Brain Fitness, Carmen Dimitruc, Internal Communications & Social Media Coordinator Raiffeisen Bank, Catrinel Burghelea, Consultant în comunicare.

Unul dintre capitolele mele preferate este cel de Responsabilitate socială și dialog cu grupurile co-interesate, acolo unde fac lumină doamnele din CSR-ul românesc: Mona Nicolici, Manager de Sustenabilitate OMV Petrom, Irina Ciocan Stănescu, Managing Partner Graffiti PR, Consultant CSR și Comunicare, Roxana Colisniuc, CSR Coordinator, ING.

Cum stăm la capitolul Media Relations în România? Ne spun următorii: Rareș Petrișor, General Manager Media Pozitiv, Ruxandra Scorțea, Managing Director, Action Global Communications Romania.

Hai să pășim un pic și în „apartamentul cu trei camere” numit Public Affairs/Advocacy/Lobby. Aici stăm de vorbă cu Eliza Rogalski, Founding Partner Rogalski Damaschin Public Relations, Aurelian Horja și Liviu Mihăileanu, coautorii cărții „Reglementarea activității de lobby. În anticamera influenței”.

Pentru pasionații de Comunicare financiară, recomand articolele semnate Mirela Roman, Consultant Strategie BNR, Hortensia Năstase, Vicepreședinte Creative Services Lowe Group.

Nu lăsăm deoparte nici Organizațiile non-guvernamentale, unde și-au adus aportul Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, Ștefania Eugenia Pop, CEO Junior Achievement of Romania, Cristiana Ionescu, CEO & Founder EDULIER.

Cum stă treaba în domeniul public? Stați, nu săriți asupra guvernului, pentru că vorbim, în cazul de față, despre Comunicare în domeniul public. Responsabili: Simona-Mirela Miculescu, Reprezentant al Secretariatului General al ONU, Director al Biroului ONU Belgrad, Oana Marinescu, Founder & Managing Director OMA Vision.

Despre Comunicarea produselor și serviciilor financiare aflăm din cel de-al treisprezecelea capitol semnat de dr. Laura Petrehuș, Director Adjunct Comunicare & PR Banca Transilvania, Daniela Dochia, Senior Communication & PR Officer KRUK Romania.

Un capitol care m-a interesat mult a fost cel despre Comunicarea produselor și serviciilor medicale, unde am citit experiențele avute de Tudor Ciubotaru, External Affairs and Communications Expert, Iulia Tănase, Managing Director, IMAGE Public Relations.

Un alt capitol de interes pentru mine și care mi-a și plăcut mult a fost cel de Tech PR, bine creionat de către Andrei Alexandru, Creative Content Lead McCann PR, Imola Zoltan, Managing Director McCann PR, Tudor Dăescu, Managing Director Dăescu Borțun Olteanu.

Unul dintre capitolele mele de suflet din cartea asta, așa cum vă așteptați probabil, a fost cel de PR Cultural – Oana Boca Stănescu, Fondator și Manager Headsome Communication, Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania & Moldova, Felicia Moga, Group Manager DC Communication.

Pentru că unul dintre cele mai discutate subiecte în PR este cel de Buget, nu putea să lipsească nici de aici, mai ales în corelație cu un alt element necesar în această meserie – Creativitatea. Îi avem aici pe Raluca Mihălăchioiu, Managing Partner The Public Advisors, Simona Dan, Managing Partner The Public Advisors, Alina Damaschin, Creative Leader & Head of Brand PR Rogalski Damaschin Public Relations, Dana Nae Popa, Managing Director Pastel, Simona Mincu, Head of PR Pastel.

Ultimul capitol este rezervat uneia dintre cele mai dragi ramuri ale PR-ului  – Evenimentele. Aici îl avem pe Bogdan Tomoiagă, Managing Director Graffiti PR. Și pentru că Bogdan e singur în capitolul lui, și mai e și ultimul la „catalog”, completez eu un pic tabloul și vă las cu un citat de la el:

Nu există meserie mai frumoasă decât PR-ul și nici moment mai îndreptat spre visare decât un brief de eveniment. În acel moment, suntem regizori, scenografi, creativi, oameni de marketing, totul în unul și unul în tot.”

Ce spune fiecare dintre acești profesioniști în textele lor? Vă las pe voi să descoperiți, când veți citi propriul exemplar! Cred că e genul de carte care ar trebui să existe în fiecare agenție, la fiecare catedră de comunicare și în biblioteca fiecărui om de PR, fie el junior sau senior. O găsiți în librăriile Cărturești și online aici!

Eu sper ca publicarea unei astfel de cărți să se repete, dacă nu anual, măcar periodic. Și mi-ar plăcea ca lansarea ei să fie și în celelalte orașe din țară, pentru că „se mănâncă PR pe pâine în toată țara”, nu doar la București. Așa că vă aștept cu lansarea și la Iași! Promit să pun umărul la eveniment!

Până atunci, dragă Dana, te felicit pentru această inițiativă și reușită, totodată! Felicitări și tuturor celor care au contribuit la „aducerea pe lume” a primei ediții The Golden Book of Romanian Public Relations!

Foto: Andreea Ignat

Distribuie-l, să audă toată lumea!
Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie veselă care își trăiește viața cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR. Pe scurt, sunt Story Tailor și cos povești. Exact, creez conținut!

1 Comment

  1. […] Andeea Ignat: Ce spun profesionistii despre industria de PR din Romania? […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *