fika
FIKA – Ceașca mea suedeză de cafea cu zâmbete
October 1, 2016
sanatate
Sănătatea se dă pe sub mână
October 18, 2016

Istoria snobismului e mai lungă decât am crede

Căutăm în fiecare zi mai mult. Căutăm să fim în mod constant altcineva. Ne place să părem a fi altceva, un altceva mai bun, mai la modă, mai în pas cu tot ceea ce se întâmplă. Căutăm să fim plăcuți, acceptați, apreciați, invidiați. Este firea umană, iar sămânța snobismului este adânc înrădăcinată în noi încă de la naștere. Sau, așa cum spune și cartea despre care vorbim astăzi, ,,Snobismul pare să fi existat, deși sub forme atenuate, încă din ziua de luni a primei săptămâni după ce Dumnezeu a creat Universul”.

Frederic Rouvilois, profesor de drept public în Paris, publică în 2008 un tratat întreg pe tema snobismului, intitulându-l sugestiv Istoria snobismului. Și, practic, asta face în cele peste 300 de pagini ale cărții sale: marchează toate etapele snobismului, de la începuturile civilizației până în prezent. Cu siguranță, dacă studiul său ar fi continuat și astăzi, cartea conținea și un binemeritat capitol pentru social media.

Pe lângă informațiile extrem de atractive pe care le afli prin intermediul cărții, citind acest tratat te poți bucura și de stilul plin de umor și de savoare al lui Rouvilois. Cu fiecare pagină descoperi goana nebună a omului după toate acele elemente care îi conferă un statut, o poziție socială, un nume, o funcție, acel ceva care să-l propulseze deasupra oamenilor de rând și care să stârnească invidia acestora. Rouvilois vorbește în cartea sa despre încrcarea oamenilor de a-și adăuga la nume o particulă sau un titlu doar pentru a părea de rang nobil sau dorința obsesivă a altora de a fi membri ai anumitor cercuri și cluburi. De la cum te îmbraci până la unde și ce mănânci, de la ce se poartă la cum te numești, toate devin o obsesie a snobului, o căutare continuă de aprobare și de acceptare socială.

Istoria snobismului este genul de carte pe care aș vrea să o văd în cât mai multe biblioteci personale. Nu pentru că așa ar da bine, ci pentru că este o resursă de incursiune în istoria firii umane, care nu are cum să nu te pună puțin pe gânduri și pe analiză.

Găsiți cartea ,,Istoria snobismului” de Frederic Rouvilois pe Libris.ro, la super reducere!

Foto: adevarul.ro

Distribuie-l, să audă toată lumea!
Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat

Sunt o femeie veselă care își trăiește viața cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR. Pe scurt, sunt Story Tailor și cos povești. Exact, creez conținut!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *