david duchovny
David Duchovny, cărți, baseball și… ceva în plus
December 19, 2016
casnica
Cu ce-și omoară timpul o femeie casnică?
January 3, 2017

La revedere, domnule 2016!

andreea ignat 2016

Mi-am început anul 2016 cu un articol prin care îi spuneam depresiei mele ,,Adio!”. Îmi dădusem seama că depinde doar de mine cum vreau să fie lucrurile și că fericirea mi-o fac eu cu mâna mea. În cazul meu, îmi făcusem depresia cu mâna mea și eram hotărâtă să schimb complet lucrurile. Așa că, mi-am pus zâmbetul pe buze, mi-am făcut o listă clară cu obiective și am tras de mine tare ca să le duc la îndeplinire. Am aflat spre sfârțit de an că am tras un pic cam tare și în direcția nu tocmai corectă, dar e bine că măcar la final mi-am învățat lecția și pot să declar acum că am avut un an minunat.

La început de 2016, m-am implicat în două proiecte foarte mari și foarte importante. În primul rând, am devenit Branch Manager la Kooperativa 2.0 filiala Iași, datorită încrederii pe care Cristian China Birta (Chinezu) și Vlad Dulea au avut-o în mine. Sper că încă o au și că în 2017 vom reuși să facem aici toate lucrurile mărețe pe care ni le-am propus. Am adunat o comunitate de bloggeri extrem de faini, cărora le mulțumesc pentru toată implicarea și pentru toate ideile năstrușnice și extrem de creative care au făcut această filială să crească atât de frumos.

Tot la început de 2016, mi-am îndeplinit un vis din copilărie: acela de a lucra la radio. Provocarea de a avea o emisiune zilnică la Viva FM, de a cunoaște mulți oameni noi și de a trata totul cu o responsabilitate bine pusă la punct m-a pus pe șine și mi-a reamintit cât de plăcut este să faci ceea ce îți place. Totodată, după ani întregi de luat interviuri pentru blogurile mele, am avut oportunitatea fantastică de a face interviuri și pentru radio. Și cine mă cunoaște știe cât de mult iubesc eu tehnica interviului. Am bifat la capitolul interviu nume tare dragi mie, cărora voiam de foarte multă vreme să le iau un interviu: Cristian Tudor Popescu, Bogdan Negroiu, Gaspar Gyorgy, Otilia Mantelers, Monica Reu, Mirela Retegan. Am reușit până și performanța de a lua primul interviu în exclusivitate primarului Iașului, la câteva minute după aflarea rezultatelor la alegerile locale.

Îmi propusesem pentru 2016 să citesc mai mult și mi-am setat ca obiectiv un număr de 50 de cărți. Am ajuns până la final de an la 70 de cărți citite, fie că vorbim de beletristică, parenting, business sau dezvoltare personală. Evident, pentru 2017, mi-ar plăcea enorm să cresc miza. Și nu o fac pentru că mă interesează cantitatea citită, ci pentru că cititul mă relaxează enorm și îmi oferă acel timp pentru mine, atât de important.

Un moment important din 2016 a fost acela în care Rebeca a început să meargă la grădiniță. A fost o schimbare majoră, atât pentru noi, dar, mai ales, pentru ea. Grădinița a ajutat-o enorm pe Rebeca să devină și mai sociabilă decât era, să își exprime mai ușor sentimentele și să facă față cu brio în colectivitate.

Însă, cel mai de impact episod din anul 2016 a fost, fără doar și poate, momentul internării mele în spital. A fost acel click puternic prin care am înțeles, în sfârșit, care îmi sunt prioritățile și ce trebuie să fac pentru ele. Și așa am început lista cu schimbări în viața mea: am mers la nutriționist și am învățat de la Adina Rusu cum se mănâncă corect și sănătos; am cunoscut-o pe Daniela Bercu și am început să fac niște ședințe extraordinare de psihoterapie, care m-au ajutat enorm; am început să îmi acord mie mai mult timp, așa că merg regulat la Gioconda Medical Spa, unde mă bucur din plin de proceduri de slăbire și de remodelare corporală.

A fost un an bun și prin prisma colaborărilor, fie ele vechi sau noi. A fost un an bun și pentru blogurile mele. Dar, înainte de toate, a fost un an excelent pentru mine! Am avut un super-concediu prin mai multe zone din țară, pe care l-am numit #RebecaDescoperăRomânia; am vizitat studiourile Pro, lucru pe care mi-l doream de multă vreme; am făcut marea trecere de la Orange la Vodafone și m-am bucurat din plin de tot ce a avut anul 2016 bun de oferit.

2016 a fost și despre oamenii din jurul meu. Cum altfel, până la urmă? Cu unii am reluat legătura după mult timp, cu unii am îngropat securea, cu unii am legat prietenii frumoase, cu unii am încheiat relația de tot, că doar așa e în viață… oamenii vin și pleacă. Așa cum a plecat și 2016, iar eu am rămas cu lecțiile învățate de pe urma lui și cu multe amintiri frumoase, dar și cu obiectivele și gândurile bune pentru 2017.

Nu voi înșira aici tot ce mi-am propus pentru 2017, pentru că îmi place să surprind pe parcurs, nu să divulg toate planurile de la început. Dar, simt așa că va fi cel mai bun an de până acum! Și sper să fie astfel pentru toată lumea!

Hai, să avem un 2017 plin de zâmbete și de planuri îndeplinite cu succes, lângă oamenii care contează cu adevărat pentru noi!

Foto: Alex Pascariu Photography

Distribuie-l, să audă toată lumea!
Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie veselă care își trăiește viața cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR. Pe scurt, sunt Story Tailor și cos povești. Exact, creez conținut!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *