Dă la o parte ce e în plus și păstrează doar ce îți aduce bucurie!
February 20, 2018
andreea ignat scriitor blogger iasi
Sunt Andreea Ignat și NU am talent la scris!
February 26, 2018

[Pe limba ta] Nou-născuți sau noi-născuți? Nouă-nouță sau nou-nouță?

După ce am scris pe Facebook că am primit Femeia din Orient Express, o carte „nouă-nouță” de la Editura Nemira, cineva m-a întrebat dacă chiar așa se scrie. Știa varianta „populară” și, evident, greșită, cum că o carte poate fi „nou-nouță”, așa că șocul a venit de la sine când i-am zis că, de fapt, corect este „nouă-nouță”. Și uite așa ne-am mai făcut cu un articol de vineri la rubrica Pe limba ta.

„Nouă-nouță” presupune repetarea unui cuvânt cu scopul de a accentua o idee, o calitate. Spunem despre o carte, o rochie sau o mașină că este „nouă-nouță”, nu „nou-nouță”. Greșeala făcută de mulți români vine de la sintagma „nou-născut”, care preia adesea și ea multe forme greșite: noi născuți, nouă-născută, noi-născuții etc.

Dacă sunteți încă în ceață și nu mai știți ce e corect și ce nu, dar nici nu vreți explicații științifice, vă las mai jos toate formele corecte:

Carte nouă-nouță

Cărți noi-nouțe

Pantof nou-nouț

Pantofi noi-nouți

Fetiță nou-născută

Fetițe nou-născute

Băiețel nou-născut

Băieței nou-născuți

Așadar, toți bebelușii de la maternitate sunt nou-născuți, și nicidecum noi-născuți! Pentru că „nou” are sens de recent, proaspăt. Practic, așa cum nu spunem „copii recenți născuți” sau „copii proaspeți născuți”, ci „copii recent născuți” sau „copii proaspăt născuți”, tot așa folosim și expresia „copii nou-născuți”.

În cazul „nouă-nouță” sau „noi-nouți”, nu mai vorbim despre lucruri recente, ci pur și simplu de lucruri foarte noi. Este vorba de repetare, cu scop de accentuare a calității, cum spuneam mai sus. De exemplu, vom spune „o înghețată bună-bună” sau „o înghețată bună-bunuță”, și nu „o înghețată bun-bunuță”. Ei, la fel e și cu nouă-nouță! Ați înțeles acum?

Foto: videoblocks.com

 

Distribuie-l, să audă toată lumea!
Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie veselă care își trăiește viața cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR. Pe scurt, sunt Story Tailor și cos povești. Exact, creez conținut!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *