vaze
Încă o vază?! Oh, dar chiar nu trebuia!
June 14, 2017
iaru
Iar mi-a plăcut de Iaru. Și de „sînii” lui
June 19, 2017

Cele 10 porunci ale bloggerului

porunci

Mă întreabă lumea pe aici și pe dincolo ce ar trebui să facă și mai ales să nu facă un blogger. Ei, dacă am sta să facem o listă cu toate lucrurile astea, ne-am lungi până a doua zi. Și pentru că timpul tuturor e, vezi Doamne, prețios, azi vă dau varianta scurtă a listei, variantă pe care eu am numit-o „Decalogul bloggerului” și pe care o mai zic uneori în prezentările mele pe tema bloggingului. Evident, sunt 10 așa-zise porunci pe care le urmez eu, pe baza a ceea ce am trăit în ăștia 12 ani de blogging, așa că poți modifica sau completa lista în funcție de cum bate vântul la tine pe blog.

Decalogul bloggerului

  1. Nu minți! Nu îți minți niciodată cititorii, indiferent de suma pe care ai putea-o primi! Fii real, autentic, sincer și spune lucrurilor pe nume. Dacă ai mințit o singură dată și te-a prins careva, ăla ești! Ia-ți adio de la blogging, reputație bună și carieră în online! Oamenii ăia vin la tine pe blog să te citească, tocmai pentru că au încredere în tine. Răsplătește-le vizita cu un conținut de calitate și lasă falsitatea sau frica de uman la o parte! Fii uman e regula numărul 1!;
  2. Nu fura conținut! Treaba asta e greșită din atât de multe puncte de vedere, că nici nu știu cu ce să încep. Pe scurt: e imoral, e ilegal, e greșit. Nu îți ajuți cititorii să primească conținut original, nu te ajuți pe tine să crești, nu îl ajuți pe domnul Google să te bage în seamă. Și nu știu cum să-ți zic, dar dacă îl superi pe domnul Google, mai bine te apuci de pe acum de făcut altceva;
  3. Nu te zgârci! Blogul e cartea ta de vizită din online, afacerea ta, „copilul” tău. Dacă tu nu investești în blogul tău, crezi că o vor face alții? Și mă refer aici nu doar la bani, ci și la timp;
  4. Nu-ți bate joc de limba română! Indiferent că adopți un stil de scris mai serios sau unul mai cu umor sau mai natural, așa ca mine, ai mare grijă la tot ce înseamnă limba română, de la diacritice până la punctuație, gramatică și exprimare. Română, nu romgleză, da?;
  5. Nu te izola în bula ta! Dacă ai impresia că bloggingul se face stând în spatele unui calculator, fără să ieși în lume, zic să te mai gândești puțin! Oricât de ironic ar suna, bloggingul se face mai mult offline, cu socializare în comunitate și cu participare sau chiar inițiere de acțiuni pentru bloggeri și cititori;
  6. Nu jigni! Nimic nu mi se pare mai urât în blogging decât articolele de blog în care unul zice despre altul că a făcut asta și ailaltă, la cel mai urât mod posibil, cu injurii, etichete și cuvinte dure. Genul ăla de bârfă și presă de scandal la care îți pui mâinile la urechi, ca să nu mai auzi asemenea grozăvii. Evident, e valabil și în offline!;
  7. Nu publica fără să verifici! Eu recitesc tot timpul textul de câteva ori, ca să mă asigur că nu am greșeli de tastatură, cuvinte lipsă, exprimări greșite, mesaje incoerente etc. Și ghici ce! Se mai întâmplă totuși să-mi scape câte ceva mărunt, că oameni suntem, însă, e important să nu faci din asta un obicei prost. Pentru că odată ce nu îți verifici textele și le dai drumul fix cum îți vin pe moment, e ca și cum ai spune că nu-ți pasă că ești neglijent. Să mai zic că e o lipsă de respect față de cititorii tăi?;
  8. Nu te pierde în mulțime! Sunt aproape 10.000 de bloguri în România. Fă ceva prin care să ieși în evidență, să crești, să fii unic, fie că e vorba de stilul de scris, fie că sunt campaniile pe care le inițiezi online și offline;
  9. Nu comunica cu brandul, ci cu omul din spatele lui! Am creat de-a lungul timpului niște relații atât de frumoase cu oamenii din agenții sau din companii, încât iubesc brandurile pe care le reprezintă datorită lor. Pentru că da, vorba aia cum că „Omul sfințește locul” e al naibii de adevărată! Ah, da, încă ceva: răspunde la e-mailuri!;
  10. Nu te asocia cu oricine și orice! Asta nu înseamnă să stai cu nasul cocoțat, dar e firesc să nu te pliezi pe anumite subiecte, să nu corespunzi profilului unor anumite branduri, să nu faci chiar orice doar de dragul de a face ceva. De exemplu, eu nu public articole scrise de altcineva, nu accept tarife mai mici de o anumită sumă și nu promovez branduri în care nu cred sau pe care nu le folosesc, indiferent de suma propusă. Nu mă implic în campanii în care nu cred sau în campanii care promovează produse și oameni care nu-mi plac.

Noah, astea-s cele zece „porunci” ale mele când vine vorba de blogging! Ale tale cum sună?

Citește și Ce greșeli fac agențiile de PR în comnicarea cu bloggerii

Foto: entrepreneur.com

 

Distribuie-l, să audă toată lumea!
Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie veselă care își trăiește viața cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR. Pe scurt, sunt Story Tailor și cos povești. Exact, creez conținut!

3 Comments

  1. Nu iti ignora cititorii! Raspunde-le când doresc să interacționeze cu tine!
    Nu scrie mai multe advertoriale decat articole proprii.

  2. […] ”Cele 10 porunci ale bloggerului” – Andreea a făcut un decalog al bloggerului. Useful stuff! […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *