bizz club
Am vorbit la Bizz Club despre promovarea afacerilor pe bloguri
March 3, 2017
citi
Cum îmi puteți citi mai ușor articolele de pe blog
March 7, 2017

Hai să învățăm împreună despre storytelling și scriere creativă!

storytelling

Întotdeauna mi-a plăcut să mă joc cu cuvintele și să creez conținut. Să scriu articole, povești, compuneri, texte care să inspire, să emoționeze, să stârnească o reacție anume. A fost visul meu încă din școală să ajung să trăiesc din asta deși, trebuie să recunosc, pe atunci nu prea aveam încredere că așa ceva ar fi posibil în România și nici nu aveam idee despre ce înseamnă storytelling sau content.

Astăzi, când conștientizez că trăiesc din pasiunea mea cea mai mare – scrisul – îmi dau seama că orice vis poate deveni realitate, atunci când perseverezi și când te concentrezi în această direcție. Pentru mine scrisul este mai mult decât o carieră. E terapie, e comunicare, e exprimare. Scrisul mă ajută să îmi pun pe hârtie emoțiile și să ajung prin intermediul cuvintelor la inimile oamenilor. În timp, am învățat nu doar plăcerea de a scrie, ci și puterea cuvintelor bine alese, puterea de a construi un text de impact literă cu literă.

Am conștientizat totodată că, dacă vreau să fiu din ce în ce mai bună în acest domeniu, trebuie să investesc în mine, să mă dezvolt și să învăț în fiecare zi. Fie că vorbesc de scris pe blogurile mele, fie că vorbesc de scris tot felul de texte pentru clienți, trebuie să duc scrisul în mod constant la un alt nivel. Pentru că scrierea creativă se învață și se exersează și pentru că nu doar scritorii scriu, nu-i așa?

Tocmai de aceea, am spus prezent la evenimentul intitulat How to tell the story, un workshop despre writing, creative writing și storytelling, organizat pe 18 martie la Iași. Timp de șase ore, mă voi lăsa pe mâinile creativității și a practicii aduse la Iași de către Liviana Tane. Liviana este o tipă foarte faină, un jurnalist cu peste 15 ani de experiență în televiziune, care a coordonat campanii și proiecte speciale la Digi 24 și Realitatea TV, fiind, totodată și unul dintre puținii jurnaliști români bursieri CNN. Liviana a tradus carte și film, scrie și editează texte pentru televiziune, print și online și susține traininguri de abilități de scriere și de comunicare. În 2015, a înființat The NEST, un butic de training pentru cei care vor să învețe tehnici aplicate în comunicare și mass-media.

Workshopul din 18 martie de la Iași este adresat celor care scriu, atât ca pasiune, cât și ca profesie. Se adresează celor care scriu texte în social media, bloggerilor, oamenilor de comunicare și PR, celor care scriu cărți sau diferite texte care spun, în general, povești.

Liviana ne va da exemple și ne va ajuta prin apricații practice și personalizate să ne dezvoltăm scrierea creativă și abilitatea de storytelling. Într-o formă interactivă și practică, vei afla cum să-ți folosești propria voce și să-ți cultivi stilul personal, cum să construiești un text care spune o poveste, cum să concepi un mesaj cu impact, cum să construiești un personaj.

Tot în cadrul celor șase ore de workshop vom învăța unde găsim idei, de unde începem și care sunt etapele scriiturii, care este structura textului și cum dezvoltăm ideea, cum scriem și care sunt principalele tehnici de redactare, cum construim un personaj și care sunt tehnicile de interviu, dar și cum rescriem un text și care sunt tehnicile de editare.

Așa că, dacă scrii pe un blog sau în social media, dacă vrei să scrii o carte, dacă te îngrozește foaia albă goală sau pur și simplu vrei să îți îmbunătățești stilul de scris, înscrie-te la workshopul de scriere creativă și hai să învățăm împreună care-i treaba cu acest concept de storytelling!

Participarea la workshop costă 200 lei, iar elevii și studenții beneficiază de 50% reducere! Despre workshop ai informații aici, iar ca să te înscrii și să afli mai multe detalii, trebuie doar să trimiți un e-mail la team@thenestproject.ro!

Ne vedem pe 18 martie la workshopul de storytelling susținut de Liviana Tane la Iași!

Foto: scribblelive.com

Distribuie-l, să audă toată lumea!
Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie veselă care își trăiește viața cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR. Pe scurt, sunt Story Tailor și cos povești. Exact, creez conținut!

1 Comment

  1. […] „How to tell the Story” a scris și Andreea Ignat. Te invit să citești și motivele pentru care ea va fi prezentă la […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *