Cum?! Tu mergi cu autocarul?!

Mă întreabă oamenii de ce aleg autocarul când trebuie să merg la București și de ce nu iau avionul, care, vorba aia, e mult mai rapid. Dar unde ne grăbim așa? Pentru mine, deplasările la București sunt gura mea de aer proaspăt, momentele în care pot fi eu cu mine, clipele mele de liniște. Timp de șapte ore pot fi singură, pot privi peisajul de pe geam, pot citi, pot asculta muzică, îmi pot pregăti materiale, pot nota idei. Și, credeți-mă, vin multe idei în astfel de momente! Ca să nu mai zic că nu aplaudă nimeni în autocar!

Bine, nu am fost pe distanțe foarte lungi în ultimii ani, și asta pentru că pur și simplu așa s-a nimerit. Dar aș merge, pentru că sunt fan „road trip”. Nu aș merge în vacanță cu autocarul, pentru că mi se pare criminal să stai după atâția oameni, când tu vrei să faci altceva. Vacanța e vacanță, frate! Vrei să te relaxezi, să evadezi, să nu mai auzi plângeri și plânsete! Dar când trebuie să te deplasezi cu treabă din punctul A în punctul B, drumul cu autocarul mi se pare ca o mini-excursie cu timp pentru tine, de reflecție și deconectare.

Franța, viiin!

Cea mai lungă distanță cu autocarul pe care am parcurs-o a fost România – Franța, în 1996. Eram un autocar întreg de tineri care mergeau într-un schimb de experiență în Franța. Stați! Am spus autocar? Pe vremea aia termenul „autocar” nu era deloc ce este astăzi, iar „chestia” cu care am mers noi atunci era mai degrabă un autobuz cum erau cele de pe cursele de la țară: de abia se mișca; era tot din tablă; avea tablă și la spate, în loc de geamuri; nu avea aer condiționat; nu avea televizoare, căști și prize; nu avea scaune rabatabile. Nu mă întrebați cum am ajuns acolo și, mai ales, cum m-am mai și întors în același… autobuz!

Ulterior, a început să crească numărul de firme de transport internațional, însă de abia în ultimii ani putem spune că lucrurile se fac așa cum trebuie. Țin minte că prin 2000 și un pic am vrut să o trimit pe mama în Italia, la tata, cu autocarul. Firma pe care o găsisem atunci ne-a spus că trebuia să urce în acel microbuz, apoi să treacă într-un autocar, apoi să schimbe autocarul, să ia trenul și apoi un alt mijloc de transport până la destinație. Serios?! Numai gândul la toate schimbările astea m-a obosit deja, darămite să fii o femeie singură, cu bagaj și să trebuiască să urci, să cobori și să schimbi atâta!

Autocarul cu oferte

Bine, acum lucrurile s-au schimbat, iar firmele de transport internațional au înțeles că, dacă vor să supraviețuiască, trebuie să vină cu servicii excelente, cu oferte atractive și cu respectul cuvenit pentru client. Nu mai transportăm sardine sau saci de cartofi, ci ajutăm pe bune oamenii să se deplaseze confortabil și în siguranță din punctul A în punctul B.

Uite, luăm exemplu o firmă de pe la noi, de prin zona Moldovei – Romfour. Ca să nu ziceți că firmele din provincie mai mici nu le pot ajunge și chiar depăși pe cele mai mari. Are sediul central în simpaticul Fălticeni, de unde a și pornit, de altfel, și agenții în 38 de orașe din România: Alba Iulia, Bacău, Bârlad, Botoșani, Brăila, Brașov, București, Buzău, Călărași, Câmpulung Moldovenesc, Constanța, Craiova, Deva, Dorohoi, Focșani, Galați, Giurgiu, Gura Humorului, Iași, Mangalia, Onești, Oradea, Pașcani, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Rădăuți, Râmnicu Vâlcea, Reghin, Roman, Sibiu, Suceava, Târgoviște, Târgu Frumos, Târgu Mureș, Tecuci, Tulcea, Vaslui.

Ce face mai exact firma asta, de vă zic de ea? Transport internațional de persoane cu servicii care sună cam așa:

  • Transport de la adresă la adresă. Adică te ia de acasă și te duce fix acolo unde ai nevoie, fără să mai schimbi alte mijloace de transport, inclusiv taxi;
  • O gustare gratuită;
  • Priză individuală. Pe mine, asta cu priza m-a cucerit;
  • Aer condiționat;
  • Sistem audio-video;
  • Scaune rabatabile;
  • Biletul dus-întors are valabilitate 12 luni și beneficiază de 15 euro discount;
  • Copiii până în doi ani nu plătesc bilet;
  • Pensionarii beneficiază de 10 euro discount;
  • La 10 călătorii spre orice destinație din Europa, primești o călătorie gratuită;
  • La 6 călătorii spre orice destinație din Europa, poți trimite un colet gratis.

Pe scurt, e perfect pentru toți cei care merg să muncească în străinătate sau să își viziteze rudele aflate acolo. Și cum fiecare român are cel puțin o rudă plecată la muncă în străinătate, eu vă las aici lista cu cele 16 țări din Europa în care puteți ajunge cu Romfour: Germania, Franța, Italia, Anglia, Scoția, Belgia, Olanda, Luxemburg, Elveția, Danemarca, Norvegia, Suedia, Austria, Polonia, Slovacia, Cehia.

Vă mai zic că tot la ei găsiți servicii de transport național și internațional de colete, transport auto pe platformă, închirieri platforme și autocare, dar asta o să vedeți voi la ei pe site.

Acum, scriindu-vă toate aceste lucruri, mă apucă râsul când fac diferența între ceea ce e acum și cum a fost călătoria mea din Franța de acum douăzeci de ani. Din păcate, încă există firme de transport care cred că duc saci de cartofi în loc de oameni. Credeți-mă, am pățit-o! De aia zic că e bine să ne informăm și, dacă tot mergem cu autocarul, să alegem niște servicii umane, de bun simț, care să facă acea călătorie una sigură, plăcută și confortabilă.

La voi cum e? Mergeți cu autocarul sau preferați aplauzele din avion?

Foto: shutterstock.com

August 28, 2017
autocarul
De ce merg eu cu autocarul?
Cum?! Tu mergi cu autocarul?! Mă întreabă oamenii de ce aleg autocarul când trebuie să merg la București și de ce nu iau avionul, care, vorba […]
March 2, 2011
Cum a apărut cartea de vizită
Un instrument atât de banal pentru noi în zilele noastre, mai ales pentru oamenii de comunicare, cartea de vizită a apărut pentru prima dată în secolul […]