Un instrument atât de banal pentru noi în zilele noastre, mai ales pentru oamenii de comunicare, cartea de vizită a apărut pentru prima dată în secolul al XV-lea în China, ca o formă de etichetă bazată pe reguli stricte ale societății. Pe atunci avea denumirea de Calling Card.

Două secole mai târziu, cartea de vizită intră și la curțile regale din Franța și Anglia, fiind folosite ca semn al aristocrației. Practic, atunci când mergeai în vizită la cineva trebuia să îi dai cartea ta de vizită servitorului din respectiva casă, acesta o ducea stăpânului său care o analiza și decidea dacă te primește sau nu. Iar dacă nu te primea, era pur și simplu pe motiv că nu dorește să își lărgească cercul de cunoștințe.

Mai mult, când bătea cineva la ușă, servitorul avea obligația de a ține în mâna stângă o carte de vizită, pregătită pentru a o oferi musafirului. Cel care intra pentru prima dată în casă trebuia să înmâneze tuturor persoanelor de sex feminin din casă (cu excepția servitoarelor) câte o carte de vizită.

O tânără domnișoară putea să aibă o carte de vizită doar după ce a fost introdusă în societate de minim un an de zile. Totodată, domnii puteau să își țină cărțile de vizită în buzunar, pe când femeile trebuiau să le poarte în casete speciale.

Existau și diferite inițiale pe cărțile de vizită, în funcție de scopul fiecărei întâlniri:
• p. f. – pour féliciter
• p. r. – pour remercier
• p. c. – pour condoléance
• p. f. N. A. – pour feliciter Nouvel An
• p. p. c. – pour prendre congé
• p. p. – pour présenter

Evident, la început cărțile de vizită erau extrem de ”împopoțonate” cu fel și fel de ornamente sau desene care se voiau a fi adevărate opere de artă. Evident, cu timpul s-a mers pe ideea unui concept cât mai simplu și clar. Vă aduceți aminte și de filmul American Psycho și obsesia pentru cărți de vizită, nu?

Apoi, s-a trecut de la rolul lor de etichetă la cel de business, având rolul de a direcționa clienții către magazine și comercianți. În secolul al XlX-lea, cartea de vizită era deja un accesoriu esențial al oricărui bărbat sau oricărei femei din clasa mijlocie.

Astăzi, cărțile sunt din ce în ce mai creative și complexe, păstrându-și totodată simplitatea și bunul gust. Nu toate, evident!

Cartea voastră de vizită cum e?

Vezi și Cum schimbăm cărțile de vizită

March 2, 2011
Cum a apărut cartea de vizită
Un instrument atât de banal pentru noi în zilele noastre, mai ales pentru oamenii de comunicare, cartea de vizită a apărut pentru prima dată în secolul […]