Sâmbătă dimineaţa la ora 9 am pornit „Pin Iaşi”, un proiect organizat pentru bloggerii ieşeni şi jumătăţile lor de către Icar Tours şi Moldotrans Auto – dealer SEAT. Am preluat cele două maşinuţe, un Ibiza şi un Leon, am tras la sorţi care cu ce merge şi am pornit la drum:

Plopii fără soţ: un ansamblu de plopi pe lângă care trecea Eminescu în drumul său spre Veronica Micle şi la care găsea inspiraţie pentru poezii. A fost prima dată când am ajuns la plopi şi mi-a plăcut foarte mult ceea ce am văzut. Deja mă gândesc la evenimentele care se pot face acolo;

Mănăstirea Bucium: la fel, a fost prima dată când am ajuns acolo. Mă aşteptam la ceva mai spectaculos din punct de vedere ecleziastic, însă ceea ce m-a dat pe spate a fost beciul imens şi producţia uriaşă de vin. Din păcate, sâmbăta şi duminica, adică exact atunci când vin cei mai mulţi turişti, beciul e închis şi nu poţi cumpăra nimic. În rest, un atelier de pictură micuţ şi o bisericuţă şi mai mică;

Mănăstirea Vlădiceni: chiar dacă avem casă în împrejurimea Mănăstirii, spre ruşinea mea nu am ajuns niciodată în curte. Sâmbătă am pătruns acolo şi am descoperit o minunăţie de Mănăstire, extrem de frumoasă atât înăuntru, cât şi pe dinafară. Tot aici găsiţi cazare, un atelier de pictură şi unul dintre cei mai cu har preoţi din ţară. Merită din plin vizitată!;

Mănăstirea Cetăţuia: e un loc superb, în care poţi lua masa, poţi vizita Mănăstirea şi biblioteca veche şi, bineînţeles, crama. Aici am mai fost şi am şi organizat mai multe evenimente, de fiecare dată reuşite. La sfârşitul vizitei de acum am cumpărat şi vinuţ – un Merlot şi un cupaj alb de anul acesta. Pentru seri reuşite cu prietenii îl recomand pe cel alb;

Mamma Mia: fără nici o îndoială, locul meu preferat din Iaşi în materie de mâncare, pentru că de ani de zile menţine calitatea produselor, dar are grijă să fie întotdeauna pe gustul clienţilor şi în ceea ce priveşte meniul, designul locului şi serviciile prestate. Eu am savurat una dintre cele mai delicioase ciorbe de legume pe care le-am încercat vreodată, apoi m-am răsfăţat cu o Specialitate Toscană (carne de porc, cartofi, smântână şi usturoi), iar la final am lăsat loc şi pentru minunatele clătite cu brânză la cuptor. Totul „asezonat” cu o carafă de vin alb de la Tohani.

Îmi place mult de tot noul design de la Restaurantul Mamma Mia (atenţie, e vorba de Restaurant, nu de Pizzerie), mai ales că acum e spaţiul mai mare şi cu mai multe pete de culoare. Şi noile uniforme ale chelnerilor sunt pe gustul meu, cu cămăşi albe, bretele şi papion verde. Iar partea cea mai bună, imediat după mâncarea foarte bună, bineînţeles, este că restaurantul este deschis non-stop şi poţi mânca sau comanda la orice oră din zi şi noapte. Delicioasă ofertă, nu?

Eu revin mâine cu a doua parte a articolului şi cu fotografii. Vă las acum cu minunatele fotografii de la Dream studio.

November 19, 2012
Cum a fost Pin Iaşi? (Partea 1)
Sâmbătă dimineaţa la ora 9 am pornit „Pin Iaşi”, un proiect organizat pentru bloggerii ieşeni şi jumătăţile lor de către Icar Tours şi Moldotrans Auto – […]