Cred că sunteți toți de acord cu mine că atunci când își pune Chinezu ceva în plan și face acel lucru, îi iese de minune. Ei bine, și de data asta mi-a adus la cunoștință un super eveniment care va avea loc pe 16 și pe 17 februarie 2016Mastering the Music Business. Și cum ne plângem noi, ăștia din provincie, că nu apucăm să ajungem la toate evenimentele faine din București, îmi dă Chinezu vestea: ”Colega, stai liniștită! Pe ăsta poți să îl vezi live oriunde ai fi, pentru că avem Chivas Sound of Business Pop Up TV!”.

Ei bine, Chinezu este unul dintre moderatorii evenimentului Mastering the Music Business, adică prima conferință la nivel internațional care tratează industria muzicală din România. Și cum nu putea fi vorba de doar atât, Kooperativa 2.0 și Chivas, alături de Star Management și ARCUB, aduc în fața noastră Chivas Sound of Business, pentru a ne arăta că afacerile se pot îmbina extrem de bine cu muzica și pot contribui împreună la o lume mai bună.

Pe 16 și 17 februarie, între orele 11:00 și 18:00, dacă ești conectat online, vei putea urmări și tu prezentările și talk-show-urile din cadrul evenimentului Mastering the Music Business despre integrarea antreprenoriatului social în industria muzicală din România.

Moderatorii evenimentului sunt Cristian China Birta, Anca Lupeș, Marius Matache și Andrei Vulpescu, iar dintre invitați îi trec aici pe Cornel Ilie, Tataee, Zoli Toth, Dan Byron, Florin Grozea, Cristina Bălan, Bogdan Naumovici și mulți mulți alții, pe care îi găsești pe site-ul evenimentului, aici.

Dacă ești online, nu numai că poți lua și tu parte la eveniment, dar poți chiar să te alături discuțiilor, folosind hashtag-ul #ChivasSoundofBusiness. Te poți conecta live pe masteringthemusicbusiness.ro și pe kooperativa.ro/live, sau urmărind canalul de mai jos.

Așadar, pe 16 și 17 februarie avem 16 ore de streaming video online direct de la Mastering the Music Business! Ne vedem online, în ritm muzical și cu păreri despre industria muzicală din România!

Foto: iconcert.ro

February 15, 2016
mastering the music business
Vrei să vezi și tu Mastering the Music Business?
Cred că sunteți toți de acord cu mine că atunci când își pune Chinezu ceva în plan și face acel lucru, îi iese de minune. Ei […]