Voi face referire strict la domeniul Relațiilor Publice și voi vorbi astăzi despre marea diferență dintre practicienii și teoreticienii din această arie. Am aproape 10 ani de experiență în PR și câțiva anișori de când țin și seminarii la Universitate în acest domeniu. Astfel că mi-a fost aproape imposibil să nu observ marea diferență între cei care rostesc din 10 în 10 minute cuvintele ”Așa spune literatura de specialitate” și cei care vorbesc din proprie experiență.

Aflându-mă într-o discuție dintre două tabere, am început să îmi ridic serioase întrebări cu privire la această discrepanță: cât de veridic este să ”citezi” doar din cărțile altuia și să nu poți să ai o părere bazată pe experiență, dar să le aduci celor care au experimentat ani de zile acest domeniu supremul argument cum că ”Așa spune literatura de specialitate”?

Așadar, vă întreb și pe voi: ce este mai important pentru a practica meseria de Relații Publice: să fii integru, să păstrezi datele confidențiale sau să fii competent în ceea ce faci?

Aștept părerile voastre și apoi dezvolt.

Sursa foto

February 16, 2011
Practicieni versus Teoreticieni în PR
Voi face referire strict la domeniul Relațiilor Publice și voi vorbi astăzi despre marea diferență dintre practicienii și teoreticienii din această arie. Am aproape 10 ani […]