Atunci când ai un blog nișat și o anumită credibilitate în domeniu, primești tot felul de oferte de la companii pentru a scrie advertoriale despre produsele sau serviciile lor. Dar să stabilim mai întâi ce este un advertorial.

O combinație de cuvinte între editorialul jurnalistic și advertising (publicitate), advertorialul a fost prima dată folosit în 1946. Iar de atunci este folosit constant atunci când cineva este plătit pentru a scrie despre anumite produse și servicii pe un ton pozitiv și totuși obiectiv, cu scopul de a-i determina pe cititori să creadă că autorul recomandă serviciul sau produsul respectiv și, implicit, să-i facă pe aceștia să îl achiziționeze.

Advertorialele au devenit o practică extrem de la îndemână, atât pentru companii care plătesc mult mai puțin decât pe publicitatea efectivă, cât și pentru bloggeri care își cresc veniturile și lista de clienți. Întrebarea care se merită pusă aici, însă, este: există reguli pe care un blogger trebuie să le respecte în redactarea unui advertorial? Evident că da, și le voi enumera pe jos pe cele mai importante:

1.Nu accepta să scrii despre produse sau servicii în care nu crezi, pe care nu le-ai testat sau care nu se potrivesc cu profilul blogului tău! Dacă blogul tău este nișat pe produse cosmetice și la un moment scrii un advertorial despre telefoane mobile, ceva scârțâie. Practic, nu vei avea mai mulți vizitatori, ci îi vei pierde și pe unii dintre cei veniți să afle constant informații despre produse cosmetice;

2.Nu supraevalua produsul/serviciul ca fiind singura opțiune pentru cititorii tăi. Scrie obiectiv, prezentând totodată și părțile pe care le consideri în minus. Astfel, articolul va fi mult mai credibil. La fel și reputația ta;

3.Spune-le cititorilor tăi că este vorba de un advertorial plătit: creezi o categorie Promo, scrii (P) în fața titlului sau menționezi la sfârșit ”Acest text este un adevertorial”. Dacă îți vei subestima cititorii și vei crede că îi poți înșela, determinându-i să cumpere un produs sau un serviciu te înșeli amarnic. Cititorii vor să vadă partea ta umană și experiențele trăite pe bune, nu faptul că ai luat bani ca să scrii despre un produs pe care nici măcar nu l-ai încercat.

Pe astea le consider eu cele mai importante. Voi ce reguli credeți că mai sunt importante?

March 18, 2011
Advertorialele: adevăr sau minciună?
Atunci când ai un blog nișat și o anumită credibilitate în domeniu, primești tot felul de oferte de la companii pentru a scrie advertoriale despre produsele […]
February 22, 2011
Made in sau made by?
În general, asociem din prima un produs cu o anumită țară. De exemplu, dacă spunem scotch, ne gândim la Scoția, dacă spunem bere, ne gândim la […]
March 22, 2009
Criza in PRiza
In regiunea Moldovei, Relatiile Publice au reprezentat inca de la inceputul aparitiei lor un domeniu neinteles. Fie ca este un domeniu foarte complex, fie ca nu […]