Nu mai țin minte în ce împrejurare am văzut trailerul de la filmul Daneza, dar știu că m-a acaparat imediat și mi-am spus că va fi, cu siguranță, un film pe care îl voi savura. Până să ajung să văd filmul, am savurat cartea Daneza, scrisă de David Ebershoff, apoi am văzut și filmul inspirat din carte.

Dacă ar fi să definesc într-un singur cuvânt cartea și filmul Daneza, acela ar fi cu siguranță ”capodoperă”. M-a atras, în primul rând, povestea și modul în care este ea expusă de David Ebershoff. Personajul principal este pictorul Einar Wegener, din Danemarca, căsătorit cu frumoasa americancă Greta, la rândul său pictoriță. Într-o zi, Greta se plânge soțului său că modelul care trebuia să vină să pozeze pentru ea întârzie și că nu va mai putea termina la timp tabloul, așa că îl roagă să pozeze el în locul acelei femei, îmbrăcând niște ciorapi de damă și încâlțând niște pantofi cu toc. Lui Einar îi place atât de mult atingerea fină a acelor lucruri delicate și modul în care se simte ca femeie, încât începe să devină un cu totul alt personaj și să se transforme din ce în ce mai mult într-o femeie frumoasă și atrăgătoare pe nume Lili.

Iese în public în calitate de Lili, verișoara lui Einar, și devine totodată subiectul tablourilor Gretei, care începe să aibă un succes din ce în ce mai mare. Problemele medicale apar chiar de la prima apariție publică în calitate de femeie, așa că merge la mai mulți doctori, încercând să afle ce i se întâmplă. Diagnosticurile sunt dintre cele mai variate și mai șocante, însă nimeni nu îl poate ajuta pe Einar să își afle adevărata identitate și să îi rezolve problemele medicale.

Până la urmă, găsește un medic care acceptă cu lejeritate faptul că Einar se consideră o femeie captivă într-un corp de bărbat și pun împreună bazele primei operații de schimbare de sex din istorie. Cartea are la bază o întâmplare reală și povestește viața lui Lili Elbe, transformată în femeie din pictorul Einar Wegener. Desigur, aspectele care sunt puse în lumină sunt multe și trebuie identificate în carte de fiecare cititor: sentimentele prin care trece Einar și modul în care este privit de societate; sentimentele soției sale, care își pierde soțul în detrimentul unei bune prietene, și asta după ce mai pierduse un soț înainte; diferențele de percepție și putere de înțelegere a unei societăți destul de deschisă la minte, așa cum sunt descrise în carte orașele daneze sau pariziene de la acea vreme, în jurul anilor 1930; portretul fiecărui personaj din carte, cu povestea și părerile lui; întrebările pe care ți le pui chiar tu, dacă ai fi în acele situații…

Vă recomand să citiți și voi cartea Daneza, apoi să o comparați cu filmul din care s-a inspirat. Mie mi-a plăcut mai mult cartea, dar, desigur, rămâne la latitudinea fiecăruia să decidă ce îl atrage mai mult. Până atunci, vă las linkul de pe Libris.ro de unde puteți cumpăra cartea Daneza și trailerul cu filmul care îi poartă numele.

Foto: mirunachiriac.ro

February 22, 2016
daneza
Daneza și povestea ei tremurătoare
Nu mai țin minte în ce împrejurare am văzut trailerul de la filmul Daneza, dar știu că m-a acaparat imediat și mi-am spus că va fi, […]