V-am mai spus deja că locuiesc într-o zonă unde vin aproape zilnic autocare cu turiști și mașini din toată țara, ca să viziteze mănăstirea de lângă noi. O zonă unde nu există mijloc de transport în comun, motiv pentru care, oamenii care vor să vină aici și nu dispun de mașină sau de posibilități financiare pentru taxi merg 3 km pe jos. O zonă unde drumul se cârpește în fiecare primăvară, dar nu e niciodată reparat de când a fost construit. O zonă în care oamenii mai puțini oameni aruncă gunoaiele și resturile de la construcții, de parcă ar fi o groapă de gunoi.

De fiecare dată când urc în taxi și zic adresa, taximetristul face o față de aia de parcă ar prefera să stea pe loc decât să meargă pe un drum atât de rău. Și fiecare taximetrist, fără excepție, mă întreabă același lucru: ”Când o repara, doamnă, drumul ăsta? Că ne băgăm mașinile direct în service dacă mai facem multe drumuri pe aici”.

Săptămâna asta, înainte să dea zăpada, mă plimbam agale prin zona asta, în care locuiesc. Și am făcut o fotografie, ca să înțelegeți și voi nemulțumirea mea față de un drum plin de gropi și de băltoace, fără trotuar, și cu multe gunoaie acolo unde ar fi trebuit să fie spațiu verde. Repet, o zonă care se vrea a fi turistică și prin care eu îmi plimb copilul.

De curând, un om de afaceri din Iași a început construcția unui cartier de vile în zonă. Și, hopa, se dă anunț că în februarie se vor începe lucrările la drum. Mă opresc aici și aștept cu nerăbdare să văd ce se întâmplă în februarie. Și, mai ales, cât durează și CUM se face.

Va continua…

November 27, 2015
Drumurile noastre toate…
V-am mai spus deja că locuiesc într-o zonă unde vin aproape zilnic autocare cu turiști și mașini din toată țara, ca să viziteze mănăstirea de lângă […]