Nu știi cum e până când…

Eram în Ungaria, acum vreo 10 ani, la un training despre toleranță și acceptarea diferențelor. Unul dintre exercițiile pe care le aveam de făcut era să umblăm prin oraș legați la ochi, fără să vedem nimic. Oricum nu știam orașul deloc, darămite legată complet la ochi! Exercițiul s-a derulat în două etape: una în care umblam pur și simplu de bezmetici printr-un oraș străin, cu cineva la o oarecare distanță de noi, care să intervină în caz de maximă urgență (trebuia să înțelegem astfel prin ce trece un om care nu vede, când e singur); a doua în care cineva stătea permanent lângă noi și ne spunea pe unde să o luăm, iar noi trebuia să ascultăm întocmai indicațiile (trebuia să înțelegem astfel cât de diferit percepem lucrurile și câtă încredere putem avea în ceilalți).

În prima fază a exercițiului, aflată într-un oraș străin, legată la ochi, după ce am făcut primii pași și am auzit tot felul de zgomote pe lângă mine, de la oameni la mașini, m-am blocat și m-am oprit în loc. Îmi venea să țip de groază, pentru că mă simțeam singură, expusă, fără ajutor. Nu știam ce se aude, la ce distanță e de mine și dacă sunt în pericol sau nu. A fost îngrozitor!

În a doua etapă a fost extrem de dificil să ne sincronizăm pe perechi și să înțelegem ce e în mintea celuilalt. Eram legată la ochi și auzeam: „Fă 3 pași la dreapta!”. Iar mintea mea începea să pună o mie de întrebări: Pași mari sau pași mici? Cât de mare e un pas mare pentru tine? La dreapta lateral sau la dreapta puțin mai înainte? Când am făcut schimb de roluri iar eu eram cea care trebuia să îndrum a fost la fel de dificil. Și mi-am dat seama atunci cum e să fii în pielea cuiva care nu poate să vadă. A cuiva care este privat de ceva ce noi luăm de-a gata, fără să ne gândim măcar o secundă cum ar fi viața noastră dacă nu am vedea.

Spune-mi dacă zâmbești

Acum că ți-am deschis o nouă perspectivă asupra a cât de importanți sunt ochii tăi, vreau să îți fac cunoștință cu Parker Grant, o adolescentă de 17 ani din Statele Unite ale Americii, care este… oarbă. Parker este personajul creat de Eric Lindstrom, în cartea sa – Spune-mi dacă zâmbești – dar este la fel de reală ca problemele din viața de zi cu zi, pe care adesea le ignorăm. Parker este unul dintre cele mai captivante personaje pe care le-am întâlnit în ultima perioadă și am avut un sentiment pozitiv foarte puternic pentru ea pe toată perioada cărții. Pe scurt, pur și simplu o iubesc pe Parker Grant!

Mama ei a murit cu șapte ani în urmă, în accidentul de mașină care i-a luat ei vederea. Tatăl său a murit în urmă cu trei luni, de la o supradoză de medicamente antidepresive. Acum, mătușa ei și familia acesteia s-au mutat în casa lui Parker, așa că ei nu îi rămâne decât să se obișnuiască cu noua sa viață.

Ce îmi place cel mai mult la Parker este atitudinea. Știe că este oarbă, dar asta nu o împiedică să facă lucrurile pe care și le dorește. E conștientă doar că trebuie să le facă diferit și atât. Urăște să fie ajutată doar pentru că e nevăzătoare și adoră când oamenii o tratează de la egal la egal. Și-a creat un sistem propriu de reguli, la care ține foarte mult, pentru că, în ciuda vârstei, are deja principii solide de viață și o maturitate aparte.

La cei 17 ani ai lui Parker e firesc să vorbim și despre alte două aspecte specifice vârstei: prietenia puternică cu gașca ei de fete și, bineînțeles, iubirea pentru acel băiat special din viața oricărei adolescente. Dar cum ea e diferită, nici aceste două aspecte nu se lasă mai prejos, așa că vin la pachet cu povești speciale și cu multe lecții de viață atât pentru ea, cât și pentru noi, cititorii. Trebuie doar să îți deschizi ochii, ca să le vezi, urechile, să le asculți și inima, să le înțelegi!

Sunt sigură că o vei îndrăgi și tu pe Parker cel puțin la fel de mult pe cât am îndrăgit-o eu și că vei simți pur și simplu că vrei să o îmbrățișezi. În plus, vei avea șansa să înțelegi cât de diferită e viața ta de cea a unei persoane nevăzătoare și să te comporți cu totul altfel data viitoare când vei întâlni pe cineva care nu vede.

Spune-mi dacă zâmbești este una dintre multele cărți de succes apărute anul acesta la Editura Storia Books, iar luna aceasta o poți lua la un preț mai mult decât simpatic!

Foto: istock.com

December 6, 2017
spune-mi daca zambesti
Am „văzut” cum e să nu poți… vedea!
Nu știi cum e până când… Eram în Ungaria, acum vreo 10 ani, la un training despre toleranță și acceptarea diferențelor. Unul dintre exercițiile pe care […]