Știu, știu, mai e ceva vreme până vine Moș Crăciun pe la noi, dar nici nu știți când trec zilele și hop, ne trezim cu moșulică pe horn! De fapt, problema nu e că vine moșulică pe la noi, ci că noi trebuie să ne transformăm în Moș Crăciun și să livrăm mult-așteptatele cadouri.

Și hai că unele sunt mai ușor de făcut! De exemplu, copilul îți spune clar că vrea jucăria aia și Doamne ferește să îi iei altceva! E de ajuns să i-o cumperi pe altă culoare și deja se lasă Apocalipsa pe Pământ! Cu partenera sau cu partenerul e cam la fel de simplu. Îți dă și link exact de unde să îi cumperi ce vrea și nici nu zbiară dacă îi iei ceva asemănător cu ce a vrut. Bine, nah, acum depinde și ce partener aveți, ce-i drept! Până și cu prietenii sau cu rudele apropiate e destul de ușor, pentru că îi știi bine, le cunoști gusturile și ai habar de ce anume au nevoie.

Dar ce te faci cu acele persoane pe care le știi oarecum, acele persoane cărora ar trebui să le oferi un cadou, dar nu le știi chiar atât de bine încât să le oferi ceva foarte personal? Știți, genul de persoane la care te gândești din prima să le iei coșuri cadou pentru Crăciun. De ce? Pentru că e destul de general, arată bine, dă bine și ai putea spune lejer că merge pentru toată lumea, indiferent de ocazie. Și, într-o oarecare măsură, lucrul ăsta e cumva adevărat. Însă sunt și câteva aspecte de care m-am lovit eu sau apropiații mei și pe care le împărtășesc cu voi, ca să le aveți în vedere data viitoare când faceți coșuri cadou de Crăciun sau cu oricare altă ocazie!

Ei bine, dacă tot cumpărați așa frumusețe de coș cadou, de ce să nu puneți în el lucruri care chiar vor fi folosite de către cel ce le va primi? Știu că primul gând e că oricui îi place vinul sau ciocolata și că oricine este bucuros să primească un coș cu tot felul de bunătățuri. Însă, de ce să nu vă duceți mai departe decât atât și să fiți un pic mai special? De exemplu, puteți să aflați care este ciocolata preferată a cuiva sau vinul pe care îl consumă în mod frecvent sau dacă mănâncă cozonac sau orice alte alimente pe care doriți să le includeți în coșul cu pricina. Vă garantez că acel cadou va fi mult mai apreciat și că relația dintre voi va fi una mult mai bună!

Și să știți că e destul de simplu să aflați aceste lucruri! Discutați cu cineva apropiat lui, cu secretara, colegii, rudele sau prietenii și mergeți până într-acolo încât să căutați informații pe net sau să țineți minte detaliile din urma conversațiilor cu el!

Și dacă vă încăpățânați să faceți cadou coșuri de Crăciun la modul general, fără pic de personalizare, vreau doar să vă explic ce se poate întâmpla, cu exemple concrete. Odată, cineva a făcut cadou altcuiva o sticlă de vin, pe principiul că „Oricui îi prinde bine o sticlă de vin în casă, nu?”. Ei bine, omul era alcoolic de mulți ani și nu a apreciat absolut deloc gestul! Sau gândiți-vă cum e să faceți cadou cuiva ciocolată, pe motiv că „Oricine iubește ciocolata!” și să aflați apoi că omul ăla e alergic la ciocolată. Exemplele și situațiile de genul ăsta pot curge la nesfârșit, dar cred că ați prins deja ideea și ați înțeles cât de important e un cadou personalizat, chiar și în cazul celebrelor coșuri cadou de Crăciun.

Există și magazine online care personalizează coșurile și vă ajută să faceți cadou fix ce aveți nevoie și ce îi place destinatarului, ca să nu mai bateți piciorul prin magazine! De exemplu, cei de la Gift Solution au tot felul de coșuri și de opțiuni pe care le puteți combina alături de un consultant dedicat, la prețuri mai mult decât decente și cu livrare gratuită!

Bine! Și ca să vă ușurez și mai mult munca, vă spun că mie îmi place vinul roșu demisec, ciocolata amăruie, trufele de ciocolată, accesoriile pentru ceai și aromele pentru cameră. Hai, că mie mi s-a făcut deja „poftă” tare de niște cadouri și simt intens magia Crăciunului care face click, click, click! Și voi?

Foto: giftsolution.ro

September 28, 2017
cosuri cadou Craciun
Ce trebuie să știți despre coșurile cadou de Crăciun?
Știu, știu, mai e ceva vreme până vine Moș Crăciun pe la noi, dar nici nu știți când trec zilele și hop, ne trezim cu moșulică […]
August 9, 2017
Limba română
Ce ziceți de ideea asta despre limba română?
Băi, că tare mi-e dragă limba română! Și pe cât e de frumoasă, pe atât e de complexă și de dificilă. Dar parcă tocmai asta îi […]
July 5, 2017
comunitate locala bloggeri iasi
De ce nu funcționează comunitățile de bloggeri?
Tot se vorbește în ultima perioadă despre ideea de comunitate, mai ales în mediul online. Cu precădere despre comunitatea de bloggeri, pentru că, deh, pe aici […]
June 22, 2017
telefon
De ce nu îți răspund la telefon?
Cine a mai comunicat de-a lungul timpului cu mine știe că evit să vorbesc la telefon și că prefer întotdeauna două variante: e-mail sau față în […]
June 21, 2017
comunicate
10 lucruri enervante la comunicatele de presă
Primesc zilnic comunicate de presă. Fie pentru că am rămas în baza de date cu presa, fie că îmi sunt adresate în calitate de blogger, nu […]
June 15, 2017
porunci
Cele 10 porunci ale bloggerului
Mă întreabă lumea pe aici și pe dincolo ce ar trebui să facă și mai ales să nu facă un blogger. Ei, dacă am sta să […]
May 12, 2017
gard
Șoc și groază! O nouă descoperire: Gardul nu e toaletă!
Hai să vă dau un pont! Și vorbesc cu voi, bărbații care se ușurează fix unde le vine. Pe lângă faptul că lucru` ăsta în sine […]
March 6, 2017
storytelling
Hai să învățăm împreună despre storytelling și scriere creativă!
Întotdeauna mi-a plăcut să mă joc cu cuvintele și să creez conținut. Să scriu articole, povești, compuneri, texte care să inspire, să emoționeze, să stârnească o […]
March 2, 2017
pagina de facebook
Ce greșeli fac companiile pe pagina de Facebook?
Pentru că văd în fiecare zi companii care fac greșeli pe pagina de Facebook, am decis să fac un articol numai despre asta. Știu că sunt […]
February 23, 2017
motivează
Ce îi motivează cu adevărat pe angajați?
Am iubit pur și simplu cartea Ce anume ne motivează cu adevărat. Este scrisă de Daniel Pink, editorialist la The New York Times, Harvard Business Review […]
February 15, 2017
productivă
Ce fac eu pentru a fi mai productivă
Asta e întrebarea pe care o primesc cel mai des – „Cum de ai timp să le faci pe toate?”. În primul rând, nu le fac […]
February 9, 2017
12 ani de blogging
Ce am obținut în 12 ani de blogging
În 2017 se împlinesc 12 ani de când m-am apucat de blogging. Evident, când m-am apucat de treaba asta nici măcar nu știam exact cum se […]
February 6, 2017
limba română
Bloggerii din Iași iubesc și respectă limba română
Întotdeauna mi-au fost dragi oamenii care iubesc limba română şi care o folosesc cu respectul cuvenit. Dragoş Bârgăoanu este unul dintre ei! Pe lângă prietenia veche […]
February 1, 2017
prieteni facebook
De ce nu suntem prieteni pe Facebook
Mă uitam mai înainte pe profilul meu de Facebook și am văzut că am în jur de 1.000 de cereri de prietenie cărora nu le-am dat […]
February 23, 2016
Mai puțin cu telefonul, mai mult cu e-mailul!
Este clar că fiecare om are programul lui și stilul său de viață. Însă, există câteva reguli de bază atunci când vrei să comunici cu ceilalți […]
February 10, 2016
Advertorialele
Care-i treaba cu advertorialele?
Pentru cine nu știe încă, advertorialele sunt articolele pe care un blogger sau o publicație le scrie în schimbul unei sume de bani. Vă mai amintiți […]
September 18, 2015
Toți românii se pricep la… Facebook
Știți vorba aia care zice că toți românii se pricep la fotbal și la politică? Ei bine, eu aș mai adăuga una: toți românii se pricep […]
September 2, 2013
Nu munci dacă …
M-am hotărât să încep luna septembrie cu câteva reguli/principii, pe care le-am conștientizat mai bine în ultimele luni, atât din experiența mea, cât și a celor […]
December 5, 2012
NU face asta pe Facebook! Partea a 2-a
La fel, voi intra direct în subiect: 1.Nu adăuga oameni în grupuri fără să le ceri acordul sau fără ca profilul să se potrivească cu preferinţele […]
December 4, 2012
Te implor: NU face asta pe Facebook!
Voi intra direct în subiect, fără introduceri care nu îşi mai au rostul. Există câteva reguli simple pe care orice om ar trebui să le respecte […]
November 28, 2012
Așa vreau comunicatele de presă!
De când cu blogurile și cu revista Belva, am intrat și eu în pielea jurnaliștilor care primesc comunicate de presă. La fel ca și în cazul […]
May 3, 2011
Need for blogging: Level 3
Bun, ți-ai făcut un blog. Ți-ai ales un nume potrivit, o nișă pe care să scrii, un design etc. Acum trebuie doar să îl umpli de […]
April 6, 2011
Ce trebuie să ai în vedere atunci când organizezi un eveniment?
S-a văzut lipsa mea de câteva zile de pe blog, dar eu zic că a fost cu un scop nobil: organizarea evenimentului Online Career Day. Din […]
March 23, 2011
Need for Blogging: Level 1
Probabil că oamenii care au blog de foarte multă vreme s-au săturat de acest subiect, însă mă adresez strict celor care se află la început de […]
March 18, 2011
Advertorialele: adevăr sau minciună?
Atunci când ai un blog nișat și o anumită credibilitate în domeniu, primești tot felul de oferte de la companii pentru a scrie advertoriale despre produsele […]
March 3, 2011
Cum reușești să fii un bun manager de proiect … online?
Mulți mă întreabă cum reușesc să gestionez site-ul Belva.ro și, mai ales, cum reușesc să gestionez o echipă de 20 de fete cu care comunic mai […]