În noiembrie, am fost invitată la evenimentul Zilele Carierei UAIC, unde aveam să le vorbesc studenților despre… evident, carieră! A trebuit să îmi aleg singură tema prezentării și, trebuie să recunosc, mi-a luat ceva vreme să decid ce voi alege. Oare ce vor să știe tinerii la început de drum despre cariera lor? Ce îi pasionează? Ce vor să audă de la cineva cu experiență în câmpul muncii? M-am gândit la mine când eram la început de drum și m-am întrebat ce aș fi vrut să știu atunci. Apoi am discutat cu tineri, dar și cu alți adulți, care mi-au împărtășit din ideile lor. Așa am ajuns la concluzia că aș fi vrut să știu încă de la început cum să mă concentrez pe ideea de carieră, nu de job și, mai ales, pe ideea de carieră care să mă facă fericită. Și, evident, să înțeleg cum e cu fericirea pe plan profesional!

Și uite așa a ieșit titlul prezentării mele – Cum ajungi să ai cariera care te face fericit? Pentru că vreau ca mesajul meu să ajungă la cât mai mulți tineri, scriu acest articol și las mai jos observațiile mele dobândite în cei 15 ani de muncă, pe care le-am împărtășit și în cadrul acelei prezentări.

Cum ajungi să ai cariera care te face fericit?

  1. Muncă. Dacă te așteptai să fie ușor, lasă-mă să te aduc cu picioarele pe pământ încă de la început! Pentru că e nevoie de multă muncă și de multă implicare, dacă vrei cu adevărat să ai cariera care să îți aducă toate satisfacțiile necesare. Trebuie să muncești mult, dar cu cap și trebuie să ai tot timpul în minte ideea că fără muncă nu ajungi nicăieri bine;
  2. Pasiune. Știu că ai auzit-o de nenumărate ori, dar nu degeaba o trâmbițează toată lumea care știe despre ce e vorba în propoziție! Ca să ajungi să ai cariera care te face fericit, trebuie să faci ceea ce îți place și să combini perfect munca cu pasiunea ta;
  3. Perseverență. Nimeni nu s-a născut învățat și nimeni nu a ajuns la performanțe deodată sau din a doua zi. S-ar putea să nu îți iasă foarte bine la început (e sigur, nu posibil, crede-mă!) și mai mult ca sigur vei avea momente în care vei vrea să renunți, dar perseverează și antrenează-te în fiecare zi! Doar așa vei fi mai bun și vei ajunge acolo unde îți dorești;
  4. Învață. Indiferent că ești la început de drum sau ai douăzeci de ani de experiență, deschide-ți mintea, urechile și inima și absoarbe tot! Trezește-te în fiecare dimineață ca un novice și fii pregătit să înveți în fiecare zi ceva nou despre tine, despre ceilalți, despre lume;
  5. Citește. E de ajuns să arunci o privire la cei mai de succes oameni ai lumii și vei vedea că toți citesc foarte mult. Numai Warren Buffett, de exemplu, citește 500 de pagini pe zi. Citește orice, nu doar cărți de specialitate! Așa înveți din experiențele altora, așa îți antrenezi mintea și așa îți iei doza de creativitate, necesară muncii tale;
  6. Încearcă lucruri noi. E posibil ca atunci când ești tânăr să nu știi foarte bine la ce ești bun sau ce îți place. Tot ce trebuie să faci este să încerci cât mai multe lucruri noi! Există nenumărate exemple de oameni care habar nu aveau că au anumite abilități sau că le-ar putea plăcea să facă anumite lucruri. Încearcă, testează, experimentează și descoperă ce ți se potrivește! Mai mult, nu te opri niciodată din explorat și din încercat lucruri noi;
  7. Antrenează-ți mintea. Ca să duc mai departe ideea de la punctul șase, îți recomand să îți antrenezi mintea în fiecare zi, la fel cum ar trebui să faci și cu corpul tău. Fă exerciții de creativitate, învață o limbă nouă, citește, rezolvă enigme, discută cu oameni diferiți, învață lucruri noi;
  8. Brand personal. Dacă ai de gând să crești și să îți dezvolți o carieră în adevăratul sens al cuvântului, atunci e cazul să ai grijă de brandul tău personal. Creează-l corect și asigură-te că îl „lustruiești” tot timpul;
  9. Nu face lucruri doar pentru bani. Când scoți din ecuație pasiunea pentru ceea ce faci și pui ca singur scop câștigurile financiare, atunci e clar că nu vorbim despre o carieră care te face fericit, ci doar despre un venit. În carieră, nu e vorba despre bani, ci despre ce lași bun în urma ta;
  10. Relațiile. Era o vorbă la un moment dat, care zicea că nu contează cât de talentat ești, ci pe cine cunoști. Într-o oarecare măsură, vorba e adevărată. Dar dacă ești și bun, și conectat la oamenii potriviți, atunci cu atât mai bine! Cariera ta se dezvoltă odată cu rețeaua de oameni din jurul tău, așa că ai tot timpul în vedere să dezvolți noi și noi relații cu oamenii potriviți, care să te ajute și să te inspire să crești și să fii mai bun!

Acestea au fost doar primele zece recomandări, așa că… va urma! Pentru că, așa cum ți-ai dat seama deja, e nevoie de foarte multe lucruri ca să ajungi să ai cariera care să te facă fericit!

Foto: Fotograf Irina Mocanu Studio

February 12, 2018
cariera
Cum să ai cariera care te face fericit [Partea întâi]
În noiembrie, am fost invitată la evenimentul Zilele Carierei UAIC, unde aveam să le vorbesc studenților despre… evident, carieră! A trebuit să îmi aleg singură tema […]
January 25, 2018
public speaking
Ascultă confesiunile unui vorbitor public!
De fiecare dată când țin un training de public speaking și îi întreb pe cursanți care este metoda cea mai bună de a vorbi în public […]
January 23, 2018
arta retelelor sociale
Care este arta rețelelor sociale?
Când lucrezi în social media, știi că lucrurile se întâmplă pe repede-înainte. Fiecare rețea socială mai nouă sau mai veche se schimbă în fiecare zi. Sau, […]
January 22, 2018
cum să citesti mai multe carti
Cum să citești mai multe cărți?
După ce am scris articolul cu cele 30 de cărți preferate din cele peste 100 de cărți pe care le-am citit în 2017, cei mai mulți […]
May 30, 2017
albirea
7 lucruri pe care trebuie să le știi despre albirea dinților
Văd din ce în ce mai mulți oameni care ajung pe blogul meu după ce caută pe Google albirea dinților la un preț avantajos. Ce-i drept, […]
February 10, 2016
Advertorialele
Care-i treaba cu advertorialele?
Pentru cine nu știe încă, advertorialele sunt articolele pe care un blogger sau o publicație le scrie în schimbul unei sume de bani. Vă mai amintiți […]
May 3, 2011
Need for blogging: Level 3
Bun, ți-ai făcut un blog. Ți-ai ales un nume potrivit, o nișă pe care să scrii, un design etc. Acum trebuie doar să îl umpli de […]