VreauUnIasiNormal
Și eu #VreauUnIasiNormal
February 22, 2016
Mai puțin cu telefonul, mai mult cu e-mailul!
February 23, 2016

Ne-am luat tigaie de fontă și am experimentat din plin rețete delicioase!

tigaie de fonta

Ne place la nebunie să încercăm tot felul de mâncăruri prin bucătărie. Bine, ce-i drept, lui Etienne îi place să le gătească și să facă tot felul de experimente, iar mie îmi place să savurez produsul finit. Eu nu am fost niciodată prea bună pe nișa asta a gătitului. Nu că m-aș fi străduit prea mult. Etienne e cel care spune tot timpul că ar trebui să cumpărăm o anumită tigaie de fontă sau oala aia din nu-știu-ce material și să facem nu-știu-ce mâncăruri, el e cel care caută întotdeauna informații despre ustensile și rețete noi. E o pasiune de-a lui, iar eu nu pot decât să mă bucur că poate acoperi golul meu de la acest capitol.

De câteva săptămâni îmi tot trimitea linkul la o tigaie de fontă și îmi povestea câte feluri de mâncare am putea face în ea. Și cum a insistat serios, am zis să cercetez și eu acel produs mult dorit de el. Așa am aflat că există la Iași o super turnătorie de fontă, cu niște produse care mi-au făcut până și mie cu ochiul. Apoi am văzut că și food bloggerii locali au promovat produsele turnătoriei și că mulți prieteni le-au încercat și le-au plăcut, ceea ce m-a convins că e cazul să avem și noi măcar una în casă. Și uite așa a ajuns Etienne vineri seară acasă cu o tigaie de fontă în mână și cu un zâmbet larg cât casa.

De abia după ce am văzut ce poate ieși dintr-o tigaie de fontă am înțeles entuziasmul lui Etienne. Am făcut mai multe feluri de mâncare și am testat tot weekendul ce poate face noua noastră tigaie de fontă. Am început cu ceva simplu: o friptură de porc trasă la tigaie, apoi terminată la cuptor. La micul-dejun am făcut un fel de omletă gigant la cuptor, cu carne, ardei și brânză, iar în altă seară am făcut niște pâinițe ca de kebap și le-am umplut cu carne, sos tzatziki și salată de rucola cu spanac. Etienne vă poate da rețetele în amănunt, dacă le doriți.

Acum, faza e că m-a prins și pe mine fiorul de fontă și am început să caut rețete speciale pentru acest material. Deh, trebuie să savurăm ”papa-bun”, cum zice Rebeca, nu? Așa că, mai testăm și săptămâna aceasta niște rețete pe care voiam să le încercăm mai demult, apoi urmează să ne chemăm și prietenii la masă să savurăm o mâncare delicioasă și să ne bucurăm de momente frumoase împreună. Știu cel puțin trei prieteni care, după ce vor gusta mâncarea noastră făcută în fontă, își vor cumpăra și ei cel puțin un produs de la turnătorie.

Pentru cei care nu sunteți din Iași, să știți că puteți da comandă online și primi produsele acasă, pentru că turnătoria livrează oriunde în România. În plus, pe lângă produsele pentru gătit, mai găsiți pe site-ul lor și produse edilitare, mobilier urban sau accesorii pentru sobe și șeminee.

Până atunci, noi ne întoarcem la tigaia noastră de fontă și la lista cu idei de papa-bun!

?????

Friptură

????

Omletă

????

Kebap

Distribuie-l, să audă toată lumea!
Share
Andreea Ignat
Andreea Ignat
Sunt o femeie veselă care își trăiește viața cu zâmbetul pe buze. Sunt mamă, blogger, om de comunicare și PR. Pe scurt, sunt Story Tailor și cos povești. Exact, creez conținut!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *